INFORMAȚII NOI VOR FI PUBLICATE ÎN CURÂND!
2 Municipalities:
19 Municipalities:
BAIA MARE
INFO STRĂZI
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Baia Mare un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-06 - Rețele de apă și apă uzată Baia Mare”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-06 - Rețele de apă și apă uzată Baia Mare” – în valoare de 159.974.566,80 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apă pe străzile:
DENUMIRE STRADĂ | DATA DE ÎNCEPUT | SITUAȚIA ACTUALĂ |
Strada Barajului | 16.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Colonia Topitorilor | 11.10.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada București (Regele Mihai I) | 23.02.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Colonia Topitorilor-Rezervoare Grivița | 17.03.2025 | Finalizată |
Strada Culturii | 28.07.2025 | Finalizată |
Strada Gării | 02.02.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Gheorghe Șincai | 28.07.2025 | Finalizată |
Strada Muncii |
|
|
Strada Păltinișului- Uzina de Apă | 02.06.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Păltinișului | 23.02.2029 |   |
Strada Europa |
|
|
Strada 8 Martie | 16.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Barbu Delavrancea |
|
|
Strada Unirii |
|
|
Strada Dealu Crucii | 05.07.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Forestierilor | 07.05.2025 | Lucrări în desfașurare |
Strada Oborului |
|
|
Strada Postfunduș |
|
|
Strada Privighetorii | 10.06.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Vasile Lucaciu |
|
|
Strada Victoriei (Podul Viilor-Universitatea de Nord-Podul Unirii) |
|
|
Strada Grigore Ureche | 23.04.2025 | Finalizată |
Strada Matei Basarab | 09.02.2026 | Lucrări în desfășurare |
Aleea Amurgului | 09.02.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Murelor | 09.02.2026 | Lucrări în desfășurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADĂ | DATA DE ÎNCEPUT | SITUAȚIA ACTUALĂ |
Aleea Amurgului | 09.02.2026 | Lucrări în desfășurare |
Aleea Dobrogei | 20.10.2025 | Lucrări în desfășurare |
Aleea Jupiter | 08.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Aleea Neptun |
|
|
Aleea Saturn | 28.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Aleea Uranus | 13.10.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Barbu Delavrancea |
|
|
Strada București (Regele Mihai I) |
|
|
Strada Republicii | 29.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Unirii |
|
|
Strada Bogdan Vodă |
|
|
Strada Bucovinei |
|
|
Strada Dumbravei |
|
|
Strada Gării-Păltinisului (colector) | 07.05.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Gării -conducta | 02.02.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Paltinișului | 07.05.2025 | Finalizată |
Strada George Cosbuc |
|
|
Strada Horea | 23.06.2025 | Finalizată |
Strada Hortensiei | 14.08.2025 | Finalizată |
Strada Matei Basarab | 09.02.2026 | Lucrari in desfasurare; |
Strada Pășunii | 05.05.2025 | Finalizată |
Strada Petru Rareș |
|
|
Strada Rapsodiei | 05.05.2025 | Finalizată |
Strada Rozelor | 17.03.2025 | Finalizată |
Strada Vasile Alecsandri (Tronson magazin Cătălina-S.R.I.) | 10.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Vasile Alecsandri (Tronson spre Hortensiei) | 07.05.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Vasile Lucaciu |
|
|
Strada Victoriei (Vivo-Pronto, intre blocuri) | 17.03.2025 | Finalizată |
Strada Independenței |
|
|
Strada Copalnic |
|
|
Strada Codrului |
|
|
Strada Dealul Crucii | 06.05.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Fructelor | 19.05.2025 | Finalizată |
Strada Grigore Ureche | 23.04.2025 | Finalizată |
Strada Mesteacanului |
|
|
Strada Murelor | 09.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Nufărului |
|
|
Strada Paltinului |
|
|
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniențe temporare, precum:
- disconfort provocat de săpături, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- întreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Baia Sprie un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-07 - Rețele de apă și apă uzată Tăuții Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-07 - Rețele de apă și apă uzată Tăuții Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești” – in valoare de 124.476.986,58 Lei (fără TVA)
Lucrări in desfășurare la rețeaua de apa pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE ÎNCEPUT | SITUAȚIA ACTUALĂ |
Strada Ignișului-reabilitare | 03.10.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Ignișului-extindere | 01.08.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Morii | 02.10.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Tudor Vladimirescu | 03.11.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Dragoș Vodă 1 | 23.04.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Pietrosului | 23.07.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Pietrarului | 03.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Gării | 18.08.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Islazului | 20.10.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Speranței | 14.11.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Magnoliei | 01.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Gordanului | 13.08.2025 | Lucrări în desfășurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE ÎNCEPUT | SITUAȚIA ACTUALĂ |
Strada Magnoliei | 03.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Mihai Eminescu | 14.10.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Salcâmilor | 04.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Pietrosului | 23.06.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Tudor Vladimirescu | 03.11.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Islazului | 12.11.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Speranței | 14.11.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Ignișului | 17.07.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada 1 Mai | 17.07.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Olarilor | 27.06.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Magnoliei | 03.09.2025 | Lucrări în desfășurare |
Strada Salcamilor_SPAU2 | 08.12.2025 | Lucrări în desfășurare |
Microraion Vest | 19.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Ardusat un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”– in valoare de 99.961.651,11 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Bocicoiu Mare un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-10 – Rețele apă și apă uzată: Vișeu de Sus, Bocicoiu Mare, Poienile de Sub Munte”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-10 – Rețele apă și apă uzată: Vișeu de Sus, Bocicoiu Mare, Poienile de Sub Munte”– in valoare de 175.247.779,82 Lei (fără TVA)
Lucrări in desfășurare la rețeaua de apa pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE ÎNCEPUT | SITUAȚIA ACTUALĂ |
Strada Tisa_1 | 16.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Tisa_3 | 16.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Tisa_1_Tronson N816_CA1012 | 23.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Tisa_3_ Tronson_ CVG1011_CVG1031 | 23.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Craciunesti 8_Tronson_CVG281_CA281 | 23.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada Craciunesti 7_Tronson_CVG241_CA272 | 25.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada LUNCA 7_Tronson_CVG471_CA471 | 25.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Strada LUNCA 4_Tronson_CVG441_CA441 | 26.03.2026 | Lucrări în desfășurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADĂ | DATA DE ÎNCEPUT | SITUAȚIA ACTUALĂ |
Strada Tisa_1 | 16.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Tisa_3 | 16.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Tisa_1_ Tronson CM1701_CM1011 | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Tisa_3_ Tronson CM1301_CM1306 | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Craciunesti 8_Tronson_CM2082_CD3 | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Craciunesti 7_Tronson_CM20719_CD3 | 25.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Craciunesti 7_Tronson_CM2071_SPAU3 | 26.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Craciunesti 1_Tronson_CM20114_CD4 | 24.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Craciunesti 4_Tronson_CM20428_SPAU4 | 24.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Recea un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-07- Rețele de apă și apă uzată Tăuții Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-07 - Rețele de apă și apă uzată Tăuții Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești” – in valoare de 124.476.986,58 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apa pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Daliei | 23.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Calinisia | 30.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 1 Decembrie | 30.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Crinilor - reabilitare | 27.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Crinilor - extindere | 03.11.2025 | Lucrari in desfasurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Stadionului | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stadionului_1 | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stadionului_2 | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stadionului_3 | 23.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stadionului_4 | 08.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Daliei | 06.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Calinisia | 22.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Aeroportului_2 | 11.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Aeroportului_3 | 03.11.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Aeroportului_4 | 25.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Ulita Mare_7 | 17.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 1 Decembrie_1 | 02.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Crinilor | 06.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Ghioceilor_2 | 04.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Ghioceilor_3 | 01.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Unirii_1 | 04.11.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Unirii_2 | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 1 Decembrie_3 | 05.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 1 Decembrie_5 | 25.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 1 Decembrie_7 | 16.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stadionului_M1 | 17.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Florilor_1 | 08.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Florilor_2 | 08.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Aleea Mocirii_3 | 01.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Scolii_1 | 08.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stejarului_M1 | 16.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stejarului_M2 | 07.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Viilor_1 | 19.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Viilor_2 | 19.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Stejarului | 25.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Trandafirilor_M3 | 19.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada SPAU_3 RECEA | 19.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Remeți un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți” – in valoare de 147.944.358,65 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
8 Cities:
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Sighetu Marmației un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți” – in valoare de 147.944.358,65 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apă pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Solovanului -reabilitare | 26.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Solovanului -extindere | 06.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Solovanului | 16.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Mocanitei | 02.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Faget | 12.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Cavnic un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat” – in valoare de 99.961.651,11 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Seini un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-08- Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-08 - Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung” – in valoare de 96.962.593,33 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apa pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Boci | 03.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Castanilor | 19.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Cetatii | 10.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Fermelor |
|
|
Strada Industriilor |
|
|
Strada Conac | 30.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Castanilor 3 | 27.10.2025 |
|
Strada Dealul-Soarelui |
|
|
Strada Lucian Blaga |
|
|
Strada Somes |
|
|
Strada Zugau |
|
|
Strada Boci | 03.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Castanilor | 19.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Cetatii | 10.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Fermelor |
|
|
Strada Industriilor |
|
|
Strada Conac | 30.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Castanilor 3 | 27.10.2025 |
|
Strada Dealul-Soarelui |
|
|
Strada Lucian Blaga |
|
|
Strada Somes |
|
|
Strada Zugau |
|
|
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Baii (DN1C) |
|
|
Strada Boci | 03.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Caminului |
|
|
Strada Castanilor |
19.09.2025 |
Lucrari in desfasurare |
Strada Cetatii | 10.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Cimitirului |
|
|
Strada Conac | 30.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Crisan | 03.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Dealul-Soarelui |
|
|
Strada Lucian Blaga | 16.10.2025 |
Lucrari in desfasurare |
Strada Petofi Sandor |
|
|
Strada Principala-(DN1C) |
|
|
Strada Somes |
|
|
Strada Sub Vii |
|
|
Strada Valea-Rodinii |
|
|
Strada Valea-Satului |
|
|
Strada Victoriei (DN1C) |
|
|
Strada Nicolae Balcescu (DN1C) |
|
|
Strada Victoriei (DN1C) |
|
|
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Șomcuta Mare un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-04 – Sistem transport apă potabilă Baia Mare – Satulung – Șomcuta Mare – Mireșu Mare – Ulmeni – Remetea Chioarului”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-04 – Sistem transport apă potabilă Baia Mare – Satulung – Șomcuta Mare – Mireșu Mare – Ulmeni – Remetea Chioarului” – in valoare de 69.791.996,23 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Tăuții-Măgherăuș un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-07- Rețele de apă și apă uzată Tăuții Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești” , un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-07 - Rețele de apă și apă uzată Tăuții Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești” – in valoare de 124.476.986,58 Lei (fără TVA)
Lucrari in desfasurare la reteaua de apa:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada 25 | 08.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 26 | 15.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 54 | 10.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 58 | 15.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 133A | 04.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 30 | 15.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 41 | 23.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 45 | 14.11.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 40 | 22.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 39 | 13.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 36 | 06.10.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 37 | 13.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 38 | 06.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 114 | 09.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 84 | 01.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 86 | 06.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 82 | 01.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada 22 | 07.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 113 | 04.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 67 | 05.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Ulmeni un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-11 - Rețele de apă și apă uzată Targu Lapus, Ulmeni, Cavnic, Miresu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-11 - Rețele de apă și apă uzată Targu Lapus, Ulmeni, Cavnic, Miresu Mare, Suciu de Sus, Ardusat” – in valoare de 99.961.651,11 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apă pe străzile:
| ULMENI | ||
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Balastierei | 13.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Petre Dulfu | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Pietrari | 16.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Plopsor | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Primaverii | 15.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Somesului | 23.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Balastierei | 15.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Depozitelor | 13.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada F. C. Ulmeanu | 27.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Pietrari | 16.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
| CHELINTA | ||
Strada Rezervor-Chelinta | 14.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 1 |
|
|
Strada 3 |
|
|
Strada 4 |
|
|
Strada 8 |
|
|
Strada DJ108E | 27.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Principala | 13.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Targu Lapus un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-11 - Rețele de apă și apă uzată Targu Lapus, Ulmeni, Cavnic, Miresu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-11 - Rețele de apă și apă uzată Targu Lapus, Ulmeni, Cavnic, Miresu Mare, Suciu de Sus, Ardusat” – in valoare de 99.961.651,11 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apă pe străzile:
TÂRGU LĂPUȘ | ||
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Canalului | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Liviu Rebreanu |
|
|
Strada Pietei |
|
|
Strada Mihai Eminescu 1 |
|
|
Strada Mihai Eminescu 2 |
|
|
Strada Horea |
|
|
Strada Petru Rares – DN18B |
|
|
Strada Stadionului | 24.04.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 2-1 | 27.04.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 2-3 | 10.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
DAMACUSENI | ||
Strada Principala |
|
|
Strada 1 | 20.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 2 | 20.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 4 | 09.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 6 | 20.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
| DAMACUSENI | ||
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Principala 1-1 |
|
|
Strada Principala 1-2 |
|
|
Strada Principala 1-3 |
|
|
Strada Principala 1-4 |
|
|
Strada Principala 1-5 |
|
|
Strada Principala 1-6 |
|
|
Strada Principala 1-7 |
|
|
Strada Principala 2 | 02.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 1 | 04.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 2 |
|
|
Strada 3 |
|
|
Strada 4 |
|
|
Strada 5 | 09.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 6 | 15.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 7 | 15.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 8 | 15.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 9 | 15.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 10 |
|
|
TARGU LAPUS | ||
Strada Salcamului | 19.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Vișeu de Sus un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-10 – Rețele apă și apă uzată: Vișeu de Sus, Bocicoiu Mare, Poienile de Sub Munte”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-10 – Rețele apă și apă uzată: Vișeu de Sus, Bocicoiu Mare, Poienile de Sub Munte”– in valoare de 175.247.779,82 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apă pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Valea Raului_TRONSON 4 | 16.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Valea Raului_TRONSON 5 | 18.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Valea Raului_TRONSON 6 | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Valea Raului_TRONSON 6_1 | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Câmpulung la Tisa un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți”– in valoare de 147.944.358,65 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADĂ | DATA DE ÎNCEPUT | SITUAȚIA ACTUALĂ |
Strada 1 Mai | 17.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Muncii_Tronson 1 | 27.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Muncii_Tronson 5 | 26.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Muncii_Tronson 2 | 16.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Muncii_Tronson 3 | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Cicârlău un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-08 - Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung”. un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-08 - Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung” – in valoare de 96.962.593,33 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apa pe străzile:
ILBA | ||
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada 1 Decembrie |
|
|
Strada Carierei |
|
|
Strada Garii |
|
|
Strada Gradinitei |
|
|
Strada Handal |
|
|
Strada Lazuri |
|
|
Strada Lighet |
|
|
Strada Livezii |
|
|
Strada Magnoliei |
|
|
Strada Merilor |
|
|
Strada Morii |
|
|
Strada Padurarului |
|
|
Strada Principala |
|
|
Strada Scolii |
|
|
Strada Sub Deal | 25.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Teilor | 11.12.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Turan |
|
|
Strada Unirii |
|
|
Strada Viilor | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
| BARGAU | ||
Strada Garii |
|
|
Strada Pietrar | 13.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Principala | 31.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Tineretului | 13.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
CICARLAU | ||
Strada 1 Mai | 22.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Arinilor |
|
|
Strada Bargaului | 17.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Caliman | 01.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Caprioarei |
|
|
Strada Carierei | 09.12.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Cicarlaut | 09.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Fabricii |
|
|
Strada Florilor |
|
|
Strada Generalului | 20.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada I. Creanga |
|
|
Strada I. L. Caragiale |
|
|
Strada M. Eminescu |
|
|
Strada Negruti |
|
|
Strada N. Sabau |
|
|
Strada Pacii |
|
|
Strada Primaverii | 22.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Scolii | 24.11.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Sub Coaste |
|
|
Strada Sub Deal | 01.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Traian |
|
|
Strada Trandafirilor | 13.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Unirii | 04.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Vasile Lucaciu | 25.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Valea Mare | 17.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Vii | 09.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
CICARLAU | ||
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada 1 Mai | 06.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Bargaului | 17.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Caliman | 01.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Caprioarei |
|
|
Strada Carierei | 09.12.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Cicarlaut | 09.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Fabricii | 09.12.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Florilor |
|
|
Strada Generalului | 20.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada I. Creanga |
|
|
Strada I. L. Caragiale |
|
|
Strada M. Eminescu |
|
|
Strada Negruti |
|
|
Strada N. Sabau |
|
|
Strada Pacii | 17.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Primaverii | 22.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Scolii | 24.11.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Sub Coaste | 25.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Traian |
|
|
Strada Trandafirilor | 22.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Unirii | 02.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Vasile Lucaciu | 25.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Valea Mare | 17.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Vii | 09.09.2025 | Lucrari in desfasurare |
BARGAU | ||
Strada Garii |
|
|
Strada Pietrar | 13.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Principala | 31.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Tineretului | 13.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Colțău un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-08 – Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-08 – Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung” – in valoare de 96.962.593,33 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Copalnic Mănăștur un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-08 – Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-08 – Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung” – in valoare de 96.962.593,33 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Groșii Țibleșului un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat” – in valoare de 99.961.651,11 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Mireșu Mare un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”. Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-11 - Rețele de apă și apă uzată Targu Lapus, Ulmeni, Cavnic, Miresu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-11 - Rețele de apă și apă uzată Targu Lapus, Ulmeni, Cavnic, Miresu Mare, Suciu de Sus, Ardusat” – in valoare de 99.961.651,11 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apă pe străzile:
| MIRESU MARE | ||
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada 1-Tuicani | 11.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 2-Tuicani | 12.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 3-Mitroii | 03.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 4-Lazuti | 13.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 5-Lazuti | 17.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 6-Apries | 09.05.2025 | 22.08.2025 |
Strada 7-Dr. Fatcasan | 23.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 8-Terenului | 24.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 9-Terenului | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 10-Somesului | 25.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 11-Roman | 27.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 12-Inatului | 22.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 13-Malinului | 20.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 14-Dupa Sat | 17.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 17 | 01.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 18 | 07.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 19 | 20.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 20-Vaii | 12.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 21-N. Grigorescu | 12.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 22-Florilor | 12.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 23-Sperantei | 12.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 24-Plopilor | 05.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 25-Corha | 11.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 26-Corha | 18.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 27 | 04.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 28 | 15.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 29 | 24.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 30 | 09.05.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 31 (DJ 108E) | 27.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada DJ108E_Tronson 31.1 | 02.03.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada DJ108E_Tronson 31.2 | 09.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
IADARA | ||
Strada 1 - Florilor | 01.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 2 - Florilor | 04.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 3 - Unirii | 10.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 4 | 10.07.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 5 - Unirii | 14.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 6 - Pipera | 17.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 7 | 28.08.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 8 - Vaii | 15.07.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 9 | 13.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 10 | 16.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 11 | 17.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 12 | 13.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 13 | 14.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 16 | 13.06.2025 | 06.08.2025 |
Strada 17 | 14.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 18 | 16.06.2025 | 22.08.2025 |
Strada 8 |
|
|
Strada DJ108E | 27.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Principala | 13.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada Principala | 13.06.2025 | Lucrari in desfasurare |
| REMETI PE SOMES | ||
Strada 2 | 30.04.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 3 | 31.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 4 | 17.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 5 | 25.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 6 | 18.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Poienile de Sub Munte un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-10 – Rețele apă și apă uzată: Vișeu de Sus, Bocicoiu Mare, Poienile de Sub Munte”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-10 – Rețele apă și apă uzată: Vișeu de Sus, Bocicoiu Mare, Poienile de Sub Munte” – in valoare de 175.247.779,82 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Remetea Chioarului un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-04 – Sistem transport apă potabilă Baia Mare – Satulung – Șomcuta Mare – Mireșu Mare – Ulmeni – Remetea Chioarului”,un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-04 – Sistem transport apă potabilă Baia Mare – Satulung – Șomcuta Mare – Mireșu Mare – Ulmeni – Remetea Chioarului” – in valoare de 69.791.996,23 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Rona de Jos un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului "MM-CL-03 – Extindere, reabilitare și înființare: STAP, surse de apă, SRTAP Sighet – Remeți și SRTAP Sighet – Rona de Jos”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Săcălășeni un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-08 – Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-08 – Rețele de apă și apă uzată: Colțău, Săcălășeni, Copalnic Mănăștur, Cicârlău, Seini, Satulung” – in valoare de 96.962.593,33 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Sarasău un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți”,un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți” – in valoare de 147.944.358,65 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Satulung un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-04 – Sistem transport apă potabilă Baia Mare – Satulung – Șomcuta Mare – Mireșu Mare – Ulmeni – Remetea Chioarului”,un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-04 – Sistem transport apă potabilă Baia Mare – Satulung – Șomcuta Mare – Mireșu Mare – Ulmeni – Remetea Chioarului” – in valoare de 69.791.996,23 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Șișești un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-07 – Rețele de apă și apă uzată: Tăuții-Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-07 – Rețele de apă și apă uzată: Tăuții-Măgherăuș, Recea, Baia Sprie, Șișești” – in valoare de 124.476.986,58 Lei (fără TVA)
Lucrari in desfasurare la reteaua de apa:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada 21-Sisesti | 03.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 12-Sisesti | 23.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 9-Surdesti | 23.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 18-Surdesti | 20.10.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 26-Sisesti | 04.11.2025 | Lucrari in desfasurare |
Strada 17-Surdesti | 10.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 3- Danesti | 19.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 4- Danesti | 20.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada 37- Surdesti | 23.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Suciu de Sus un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-11 – Rețele apă și apă uzată: Târgu Lăpuș, Ulmeni, Cavnic, Mireșu Mare, Suciu de Sus, Ardusat”– in valoare de 99.961.651,11 Lei (fără TVA)
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate pe durata lucrărilor!
Pentru a aduce infrastructura de apă și canalizare la standarde moderne, este posibil să apară unele inconveniente temporare, precum:
- disconfort provocat de sapaturi, în special în perioadele cu precipitații;
- zgomot în zonele apropiate de șantiere;
- intreruperi ocazionale ale furnizării apei, din cauza avariilor neprevăzute sau a lucrărilor de conectare la rețea.
Aceste lucrări sunt necesare pentru a construi un sistem de apă și canalizare mai eficient, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în întreaga comunitate.
Stimate beneficiar,
Extinderea rețelelor de apă și canalizare este un pas esențial către o comunitate modernă, durabilă și adaptată nevoilor de mâine. Împreună facem din Vadu Izei un loc mai sănătos și mai bine pregătit pentru viitor!
VITAL SA are plăcerea de a vă informa că a demarat un nou proiect important intitulat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș COD SMIS 322218”.
Astfel, am început implementarea contractului “MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți”, un proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă.
Din grijă pentru comunitate și mediul înconjurător, VITAL SA va investi în tehnologie de ultimă generație pentru a furniza apă potabilă de înaltă calitate direct la robinete. În același timp, gospodăriile care nu au fost până acum conectate la rețeaua de canalizare vor avea posibilitatea de a se racorda.
319 milioane euro, fonduri alocate de Uniunea Europeană, vor fi investite în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județul Maramureș, contribuind în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la protejarea mediului înconjurător.
“MM-CL-09 – Rețele apă și apă uzată: Sighetu Marmației, Vadu Izei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Remeți”– in valoare de 147.944.358,65 Lei (fără TVA)
Lucrări în desfășurare la rețeaua de apă pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Sugau | 17.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Ulita Batrana | 09.03.2026 | Lucrari in desfasurare |
Lucrări în desfășurare la rețeaua de canalizare pe străzile:
DENUMIRE STRADA | DATA DE INCEPUT | SITUATIA ACTUALA |
Strada Sugau | 16.02.2026 | Lucrari in desfasurare |
Strada Batrana | 02.03.2026 | Lucrari in desfasurare |